Asociația Audiologilor din România și ADRA România alături de ProConfort și Centrul de protezare auditivă și implant cohlear Audiologos cu sprijinul Karl Storz, Med EL și AGI – Construct au organizat miercuri, 14 decembrie, la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor din București concertul umanitar “Ascultă viața”
“Scopul principal al organizării acestui concert a fost strângerea de fonduri pentru Secția ORL a Spitalului Clinic de Recuperare din Iași, în cadrul căreia sunt efectuate în prezent, cu multe eforturi, operații de implantare cohleară, singurele în masură să redea auzul copiilor care suferă de hipoacuzie profundă. Datorită medicilor inimoși de aici, în fiecare an, tot mai mulți copii au putut să audă pentru prima oară vocile părinților lor.
În prezent, secția are nevoie de freze chirurgicale noi, instrumente medicale și aparatură performantă pentru a-și putea continua activitatea, dar și de condiții mai bune în sala de operație și în saloanele pacienților. Sunt fericit că în urma acestui eveniment am reușit să strângem suma de 20.000 RON cu sprijinul sponsorilor și a celor prezenți în sală” – Sorin Goleanu, director executiv ADRA România.
"Cine dă la timp, dă de două ori mai mult. Cine întârzie cu darul, nu dă nimic! Un copil cu asemenea probleme trebuie ajutat într-o anumită perioadă altfel rezultatele sunt din ce în ce mai slabe" a declarat Prof. Dr. Dan Mîrțu (Spitalul Clinic de Recuperare din Iași) în timpul cuvântului de mulțumire adresat Asociației Audiologilor din România și ADRA România, dorind să sublinieze astfel importanța unui asemenea eveniment și a donațiilor oferite.
Ceea ce a făcut acest concert diferit de oricare altul din această perioadă este faptul că el a fost susținut de copii hipoacuzici cu performanțe deosebite. Alături de aceștia au participat în mod benevol Trupa Studioului Coregrafic “Reverence”, soliștii vocali Luiza Spiridon, Ingrid Iorgulescu și Vili Dulă, orchestra de clopoței “Curcubeul”, formația vocală Phileo precum și dirijorul Filarmonicii din Pitești Tiberiu Oprea.
La sfârşit de an, de obicei, cu toții ne uităm înapoi şi facem o retrospectivă a momentelor marcante pentru anul ce a trecut. Şi noi, cei de la ADRA România, am făcut acest lucru şi am realizat că fiecare proiect derulat în anul 2011 a avut succes din două motive care nu țin absolut deloc de noi: Dumnezeu a fost cu noi și mii de voluntari și parteneri au venit alături de noi să construiască, să ajute, să educe, să finanțeze, să dezvolte proiecte mai presus decât ni le-am imaginat inițial.
Echipa ADRA România doreşte să vă mulţumească tuturor pentru întreaga implicare de care aţi dat dovadă prin voluntariat sau prin donațiile financiare. Dorim să vă mai mulțumim pentru rugăciunile pe care le-ați înălțat pentru noi și pentru oamenii pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, i-am putut sprijini să aibă șansa unei vieți mai bune. Rezultatele de până acum arată că multe rugăciuni s-au împlinit și multe altele așteaptă să se împlinească.
Suntem convinși că au fost momente în care fiecare am alergat pentru îndeplinirea sarcinilor care uneori erau copleşitoare, însă împreuna ne putem uita în urmă acum şi să vedem cum Dumnezeu a fost conducătorul tuturor activităţilor pe care ADRA România le-a desfăşurat în acest an. Că a fost vorba de construcţii de case, de dezvoltarea proiectului "Vreau la şcoală" şi a proiectului de la Zărneşti, de activitatea Casei ADRA și de lupta împotriva violenței domestice sau de implicarea celor aproape 6000 de copii în proiectul "Copii ajută copii".
Fiecare proiect în parte a fost o provocare dar și o oportunitate imensă pentru a pune umărul la dezvoltarea unor comunități, cum ar fi Centrul Social de la Zărnești, sprijinit financiar și de Guvernul Austriac prin ADRA Austria, unde în prezent se află 20 de familii care au unde locui și care au început să se gospodărească singure lucrând în construcții și agricultură. Și totul a început cu un singur om, Serafim Nistor, care acum gestionează cu succes acest proiect.
Doar lacrimile de bucurie din ochii copiilor și ai bătrânilor care pot locui acum într-o casă modestă din perspectiva unora dar într-un palat de aur din perspectiva lor pot exprima suficient de bine mulțumirile către voluntarii din România, Spania, Italia, Scoția sau Austria care au venit să îi ajute cu brațele dar de multe ori chiar și cu banii. Pastorii, alături de credincioși din foarte multe Biserici Adventiste de Ziua a Șaptea, au venit personal să dea o mână de ajutor dar le-a plăcut atât de mult încât au dat zeci de mii de mâini de ajutor. Dacă anul trecut, pastorii din sudul Transilvaniei au venit cu totii pe santierele ADRA, anul acesta, apreciem în mod deosebit implicarea tuturor pastorilor din Moldova alături de credincioșii din această zonă.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, unor proiecte mai vechi li s-a adăugat experiența anilor și perspective noi de dezvoltare dar și o abordare mai echilibrată. În prezent, în cadrul proiectului "Vreau la Școală" din toate regiunile tării, au fost selectați 250 de copii defavorizați, cu risc de abandon școlar care au șansa dobândirii unei educații superioare și speranța unei vieți împlinite.
În ceea ce privește recunoașterea publică, anul a început bine iar ADRA a fost primită ca membru cu drepturi depline în Federatia Organizatiilor Nonguvernamentale pentru Dezvoltare din Romania (FOND), partener al Guvernului si al Ministerului Afacerilor Externe in implementarea politicii nationale de cooperare pentru dezvoltare.
De asemenea, campania “Îţi place să dai? Alege-ţi un partener pe măsură!” - campanie împotriva violenţei domestice a cărei imagine a fost campionul mondial la box, Leonard Doroftei - a fost premiată la Gala Societăţii Civile. Acest premiu a fost o motivare în plus pentru a continua lupta cu violenţa domestică, astfel că la sfârșitul acestui an a fost lansată o nouă campanie cu titlul “Dai în ea? Dăm în tine! Cu LEGEA!”, prin care am dorit să atragem cât mai mulți susținători pentru includerea în Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie a ordinului de restricţie şi a celui de protecţie la care să poată apela victimele.
Cel mai nou proiect major, cel de dezvoltare a unei rețele de persoane instruite în a oferi primul ajutor în situații de urgență a prins și el contur, 150 de persoane reușind să obțină Certificarea de Competență pentru acordarea de „Prim Ajutor în situații de urgență” și intrând în anul II de pregătire. La reluarea cursurilor pentru anul I s-au înscris deja aproximativ 100 de cursanți din București și, de asemenea, am început cursurile la nivel național, prima regiune aleasă fiind Banatul. Mulţumim partenerilor noştri din acest proiect, Asociația Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență, alături de care am reuşit să relizăm cursurile de formare a viitorilor voluntari.
Anul s-a încheiat cu două concerte caritabile. "Ascultă Viața", dedicat copiilor hipoacuzici a avut ca scop strângerea de fonduri pentru Secția ORL a Spitalului Clinic de Recuperare din Iași, în cadrul căreia sunt efectuate în prezent, cu multe eforturi, operații de implantare cohleară, singurele în masură să redea auzul copiilor care suferă de hipoacuzie profundă. Cel de-al doilea "Ridică-te și Umblă" dedicat persoanelor cu dizabilități și la care am avut onoarea să fim partenerii Asociației „Ridică-te și umblă" și ai Fundației "Alinare"și-a propus strângerea de fonduri pentru amenajarea unui spațiu mai potrivit pentru întâlnirile persoanelor cu dizabilități.
Suntem recunoscători tuturor voluntarilor și celor care ne-au sprijinit activitatea în diverse forme dar în special lui Dumnezeu și sperăm ca următorul an să fie din nou o călătorie minunată alături de EL și plină de evenimente fericite.
”Ridică-te și umblă!” concert caritabil organizat pentru persoanele cu dizabilități locomotorii și de vedere
ADRA România, Asociația „Ridică-te și umblă" și Fundația "Alinare" organizează dumincă, 18 decembrie începând cu ora 18.30 la Palatul Național al Copiilor din București concertul umanitar pentru persoanele cu dizabilități locomotorii și de vedere intitulat „Ridică-te și umblă”.
Persoanele cu dizabilități vor exprima pe scenă, prin forme artistice și prin povestiri proprii de viață, capacitățile umane de rezervă cu care luptă și depășesc crizele psihologice și existențiale datorate handicapului fizic, subliniind astfel valorile și aptitudinile persoanelor cu probleme.
Alături de persoanele cu dizabilități, la eveniment și-au anunțat participarea Corul de copii “Flori și Stele“, soprana Grațiela Vlad precum și dirijorul Filarmonicii din Pitești Tiberiu Oprea.
"Scopul principal al organizării acestui concert este susținerea proiectului de amenajare a unui spațiu donat, pentru a fi locul întâlnirilor regulate de socializare și formare de abilități noi, cât și pentru amenajarea unei săli de recuperare și întreținere a persoanelor cu probleme locomotorii și de vedere" a declarat George Uba, coordonatorul acestui eveniment.
concert caritabil susținut de copii hipoacuzici cu performanțe deosebite
Organizatori
ASOCIAȚIA AUDIOLOGILOR
DIN ROMÂNIA
Parteneri
Sponsori Principali
Sponsor
Asociația Audiologilor din România și ADRA România alături de ProConfort și Centrul de protezare auditivă și implant cohlear Audiologos cu sprijinul Karl Storz, Med EL și AGI – Construct organizează miercuri, 14 decembrie, cu începere de la ora 18.00, la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor din București concertul umanitar “Ascultă viața”
Ceea ce face acest concert diferit de oricare altul din această perioadă este faptul că el va fi susținut de copii hipoacuzici cu performanțe deosebite. Alături de aceștia și-au anunțat participarea Trupa Studioului Coregrafic “Reverence”, soliștii vocali Luiza Spiridon, Ingrid Iorgulescu și Vili Dulă, orchestra de clopoței “Curcubeul”, formația vocală Phileo precum și dirijorul Filarmonicii din Pitești Tiberiu Oprea.
“Scopul principal al organizării acestui concert este strângerea de fonduri pentru Secția ORL a Spitalului Clinic de Recuperare din Iași, în cadrul căreia sunt efectuate în prezent, cu multe eforturi, operații de implantare cohleară, singurele în masură să redea auzul copiilor care suferă de hipoacuzie profundă. Datorită medicilor inimoși de aici, în fiecare an, tot mai mulți copii au putut să audă pentru prima oară vocile părinților lor” – Sorin Goleanu, director executiv ADRA România.
În prezent, secția are nevoie de freze chirurgicale noi, instrumente medicale și aparatură performantă pentru a-și putea continua activitatea, dar și de condiții mai bune în sala de operație și în saloanele pacienților.
Deși intrarea va fi liberă, în timpul evenimentului se vor putea face donații de către participanți.
UPDATE: În urma acestui concert a fost strânsă suma de 20.000 RON cu sprijinul sponsorilor și a celor prezenți în sală. Vă mulțumim!
Luna decembrie este folosită de multe persoane ca un bun prilej de a oferi celor mici cadouri sau atenții. Pentru acest an, una dintre oportunități este oferirea noului set de DVD-uri "Povestirea de seară" cu Unchiul Lucian. Realizatorii acestui DVD, Spring TV HD și "Unchiul Lucian" au oferit ADRA România posibilitatea ca noul DVD "Povestirea de seara" cu Unchiul Lucian să fie inclus în lista de DVD-uri care pot aduce fonduri pentru anumite proiecte importante.
Setul, al cărui preț este de 22 lei, conține 2 DVD-uri cu 14 povestiri si poate fi un excelent cadou pentru toti cei care si-au propus să ofere un dar copiilor, nepoților sau prietenilor in această perioadă.
"Este important de știut că toate fondurile obținute din vânzarea acestui DVD vor fi direcționate integral către proiectul "Vreau la Școală" care în acest an a ajuns la un număr de 250 de copii. Prin acest proiect ADRA România susține copiii defavorizați, cu risc de abandon școlar și oferă șansa dobândirii unei educații superioare și speranța unei vieți împlinite iar motivația acestui demers constă în faptul că, pentru derularea acestui proiect, lunar este nevoie de 150 RON pentru fiecare dintre acesti 250 de copii (din toate regiunile țării), ceea ce reprezintă în permanență o provocare" a declarat Sorin Goleanu, directorul executiv al ADRA România.
Cu fondurile ce vor fi obținute pentru proiectul "Vreau la Școală"
- Copiii / beneficiari sunt ajutati periodic sa obtina rezultate scolare bune - Familiile acestor copii sunt consiliate in ceea ce priveste importanta si rolul educatiei scolare - Copiii / beneficiari sunt sprijiniti lunar cu alimente pentru a nu mai fi nevoie sa abandoneze scoala pentru a munci - Familiile copiilor primesc periodic pachetele de igiena pentru a se incuraja un mediu potrivit dezvoltarii copiilor - Copiii / beneficiari primesc rechizite la inceputul fiecarui semestru pentru a putea continua scoala - Copiii / beneficiari sunt monitorizati pe o perioada de 5 ani pentru a se vedea evolutia si nevoile specifice.
DVD-ul poate fi comandat printr-un email către
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
/ telefon 021 25 25 117 specificand cantitatea și datele de contact complete sau în cazul în care pentru anumite persoane este mai comod, acesta poate fi găsit în majoritatea Bisericilor Adventiste de Ziua a Șaptea din toată țară.
”Ridică-te și umblă!”concert caritabil organizat pentru persoanele cu dizabilități locomotorii și de vedere
ADRA România, Asociația „Ridică-te și umblă" și Fundația ...
ASCULTĂ VIAȚAconcert caritabil susținut de copii hipoacuzici cu performanțe deosebite
Organizatori
ASOCIAȚIA AUDIOLOGILOR
DIN ROMÂNIA
Parteneri
Sponsori Principali
Sponsor
Asociația Audiologilor din România și ADRA România ...
Sistemul “2%” permite contribuabililor persoane fizice să direcţioneze 2% din impozitul lor pe venit către o organizaţie neguvernamentală. Este un sistem prin care cetăţenii au posibilitatea să decidă în mod direct ce se întâmplă cu impozitele lor.
Misiunea ADRA
ADRA lucrează în favoarea persoanelor care se confruntă cu sărăcia sau care se află în situaţii vulnerabile.
Prin programele sale specifice, ADRA are ca obiectiv determinarea unor schimbări pozitive şi adecvate, prin crearea de parteneriate şi prin acţiuni responsabile, în vederea atingerii scopului propus.